La Young Living știm că entuziasmul din jurul vacanțelor poate fi atenuat de stresul și de haosul care apar odată cu pregătirea bagajelor. Dacă uleiurile esențiale fac parte din rutina ta de zi cu zi, iar anul acesta speri să călătorești alături de uleiurile tale preferate, s-ar putea să fii îngrijorat/ă în legătură cu regulile și reglementările cu privire la transportul uleiurilor pe parcursul zborurilor.
Pe de altă parte, este posibil să fii în căutarea de idei despre cel mai bun mod de a călători alături de uleiurile tale esențiale fără a te mai gândi la scurgeri. Oricare ar fi grijile tale, în acest blog, îți vom prezenta toate sugestiile noastre de top despre cum să călătorești cu uleiurile tale esențiale astfel încât să poți aștepta cu nerăbdare următoarea călătorie, știind că produse tale YL preferate vor fi în siguranță.
Am voie să transport uleiuri esențiale în bagajul meu?
Când vine vorba de a transporta uleiuri în bagajul tău, uleiurile de la Young Living de 5 ml și de 15 ml sunt ușor de transportat atât în bagajele de cală cât și în bagajele de mână. Diferite companii aeriene sau destinații pot avea restricții unice care pot fi modificate, dar în mare parte, uleiurile pot fi transportate atâta timp cât încap într-o singură pungă de plastic transparentă, resigilabilă, de până la 20 x 20 cm și oferă o capacitate totală de până la un litru.
Care dintre cutiile și gențile de la Young Living sunt mai bune pentru a transporta uleiurile esențiale?
Nu există ceva mai rău în vacanță decât să îți deschizi valiza și să descoperi că produsele tale de îngrijire s-au scurs în geantă. Atunci când călătorești cu uleiurile tale esențiale, îngrijorarea pentru scurgeri poate fi deosebit de stresantă. Pentru a te asigura că uleiurile tale ajung în siguranță la destinație, te sfătuim să le împachetezi în bagajul tău de cală într-o cutie sau o geantă practică, care nu reduce doar riscul scurgerilor, dar se asigură că acestea sunt ținute împreună.
De asemenea, riscul de a pierde uleiurile este redus. La Young Living, oferim cutii și genți elegante pentru orice ocazie și pe orice mărime, așa că indiferent de câte uleiuri îți dorești să iei în călătoria ta, poți fi sigur/ă că vor fi în siguranță și nu vor curge.
Care sunt cele mai bune uleiuri esențiale pentru a fi folosite pe parcursul călătoriilor?
Chiar dacă călătoritul poate fi incitant pentru unii, pe alții îi scoate din zona lor de confort și poate fi destul de deranjant. Când experimentezi un lucru sau un loc nou este adesea liniștitor să ai la tine uleiuri care îți amintesc de casă, cu arome calmante sau pământoase care te ajută să îți echilibrezi simțurile.
La Young Living, câteva dintre uleiurile noastre preferate pentru călătorii sunt Tranquil roll-onul nostru care este îmbinarea perfectă dintre parfumul uleiurilor esențiale de lavandă, de lemn de cedru și mușețel roman și amestecul nostru Grounding care este o combinație de brad alb, ienupăr și de ylang ylang exotic pentru o mireasmă care te relaxează și te rerevigorează atunci când este aplicată pe decolteu și pe punctele de puls. Când călătorești, uleiurile roll-on sunt deosebit de utile deoarece oferă o aplicare ușoară și ordonată dintr-o singură glisare.
Există aromatizatoare de la Young Living potrivite pentru călătorii?
Dacă alegi să zbori către următoarea destinație, atunci să strecori uleiurile tale esențiale favorite în bagajul tău este cea mai bună idee. Totuși, dacă pe itinerariul tău se află o călătorie lungă cu mașina, atunci ai putea să îți dorești aromatizatorul Car Vent Diffuser cu tine. Cu acest aromatizator compact, îți vei putea infuza mașina cu cele mai dulci miresme ale uleiurilor esențiale de la Young Living în cel mai scurt timp.
Acest aromatizator simplu și stilat- disponibil în nuanțele roz auriu și gri- folosește pernițe de vată care absorb uleiurile și aerul condiționat sau căldura din ventilatoarele tale pentru a-ți umple mașina cu beneficiile aromatice ale uleiurilor esențiale. Păstrează-ți câteva dintre uleiurile tale favorite în geanta, adaugă câteva picături pe pernițele de vată și vei putea porni imediat cu aroma ta preferată în aer!
Ești entuziasmat/ă să călătorești alături de uleiurile tale esențiale de la Young Living ? Scrie-ne în comentarii sau contactează-ne la mseublog@youngliving.com
Niciun comentariu