Istoria mentei de grădină

Gumă de mestecat și pastă de dinți, acadele în formă de bastonaș și brazi de Crăciun: oare cum ar fi acestea fără menta de grădină? Această plantă antică e utilizată de diferite culturi de mii de ani. Menta de grădină (numită și mentă pipărată) a fost recunoscută și clasificată științific, pentru prima dată pe la mijlocul anilor 1700 în Anglia, însă există dovezi ale faptului că oamenii utilizau menta de grădină încă de pe vremea Antichității, în Roma, Grecia și Egipt! Citește mai departe pentru a afla utilizările istorice care au făcut renumită menta de grădină.

Menta de grădină: Originea numelui

Care este primul lucru care îți vine în minte când te gândești la cuvântul ”mentă”? Un miros? Un gust? Menta de grădină are probabil cea mai cunoscută mireasmă mentolată, pe lângă menta dulce și salvia himalaiană. Numele său științific este Mentha piperita, uneori cunoscută și ca Mentha balsamea (8). Numele de mentă de grădină vine de la cuvântul latin mentha care are la rădăcină cuvântul mentol, care înseamnă o plantă mică aromatică. Alături de lavandă, menta de grădină este una din cele mai vechi plante utilizate vreodată pentru gătit și medicină.

Menta de grădină: Structura plantei

Îți vine să crezi că menta de grădină este de fapt un hibrid natural al altor două specii de mentă? Este o încrucișare între menta de apă (Mentha aquatica) și menta dulce (Mentha spicata). Unii oameni cultivă menta de grădină și o folosesc ca și condiment, pe când alții o privesc ca pe o buruiană, deoarece crește și se răspândește destul de repede. Este o plantă perenă cu tulpini pătrate, fine, ușor poroase. De obicei crește de la 0,3 până la 1 metru înălțime. Frunzele sale sunt lungi și late: 5-7,6 centimetri lungime și 2,5 - 3,8 centimetri. Frunzele de mentă sunt verzi închis și au margini dințate. De asemenea, au flori mov, roz sau albe care sunt de aproximativ 6-8 milimetri și sunt grupate sub formă de spic. Aceste flori apar de obicei pe la mijlocul verii.

Unde crește menta de grădină?

Menta de grădină crește cel mai bine în locații ferite de razele soarelui, cu multă umezeală. Este originară din Europa și din Orientul Mijlociu, dar de-a lungul anilor s-a răspândit în majoritatea zonelor din lume. Menta de grădină este considerată o pacoste de către unii grădinari din Australia, Noua Zeelandă și regiunea Marilor Lacuri din Statele Unite ale Americii. Asta din cauza faptului că se poate răspândi în mod rapid, sufocând alte plante și ierburi. Dacă plantezi mentă în grădina ta, ține cont de faptul că poate crește necontrolat și va fi necesară tăierea.

În Statele Unite ale Americii. menta de grădină este cultivată în scop comercial în regiunea Marilor Lacuri. Statul Michigan cultivă cea mai mare parte a mentei de grădină consumată în Statele Unite și furnizează aproape 50% din menta consumată pe tot globul. E curios faptul că, uleiul de mentă din plantele cultivate în Statele Unite este considerat a fi de o calitate mai slabă ca uleiul de mentă englezesc, care este mult mai scump. Uleiul produs din menta franceză este considerat de o calitate mai bună ca uleiul de mentă american, însă nu este la fel de bun ca cel englezesc.

Istoria mentei de grădină: Povestea originii

Utilizarea mentei de grădină datează încă din Egiptul Antic. Există dovezi într-un text medical egiptean din anul 1550 î.Hr. care afirmă că menta de grădină avea abilitatea de a ușura simptomele manifestate la nivelul stomacului. Menta era atât de valoroasă în Egiptul antic încât era utilizată în loc de bani. Utilizarea mentei de grădină ca valută poate fi urmărită până în ziua de azi, deoarece cuvântul `mint` (mentă) din engleză, înseamnă și monetărie.

În cele din urmă, menta a fost importată în părțile nordice ale Europei din Orientul Mijlociu, unde s-a răspândit speculația că menta are proprietăți medicinale și poate fi utilizată și pentru gătit. Sfinții călugări din Evul Mediu utilizau menta de grădină pentru a-și curăța dinții. Datorită mirosului său puternic de mentol, aceștia o utilizau pentru a ține rozătoarele la distanță de depozitele lor de brânză. Până la mijlocul anilor 1700, menta de grădină a fost categorizată ca agent medicinal pentru tratarea diferitelor tipuri de afecțiuni, de la boli la migrene. Cu cât mai multă mentă era utilizată în bucătărie și în medicină, cu atât mai multă a fost cultivată în grădini și în cele din urmă, cultivată cu scop comercial în ferme.

Menta de grădină în literatură și în religie

De-a lungul timpului, menta de grădină s-a ivit în diferite contexte culturale, literare și religioase. Biblia, fără îndoială cea mai veche carte existentă din lume, face referire la utilizarea mentei de grădină ca valută în Evanghelia după Luca, care vorbește despre zeciuala din mentă. În mitologia greacă, Persefona, soția lui Hades, a transformat o nimfă de apă numită Minthe într-o plantă umilă de mentă ca pedeapsă pentru seducerea soțului ei. Plinius cel Bătrân, un filozof roman, a scris despre abilitatea mentei de a provoca poftă de mâncare, iar Aristotel, un filozof grec, a descris menta de grădină în scrierile lui ca fiind un afrodisiac.

Cultivarea și recoltarea mentei de grădină: Cererea

Menta de grădină a fost cultivată pentru prima dată în scop comercial în Anglia la sfârșitul secolului al 17-lea. În ziua de azi, se produc aproximativ 4,000 de tone cubice de ulei de mentă pe an, iar Statele Unite sunt responsabile pentru peste 80% din această producție. Regatul Unit, Canada, Australia și Noua Zeelandă cultivă și produc, de asemenea în scop comercial, o cantitate semnificativă din producția mondială de mentă. Momentan, cererea anuală pentru uleiul de mentă crește cu aproximativ 5%- aceasta e alimentată în principal de consumatorii japonezi și chinezi.

Când vine vremea recoltării în timpul verii, planta de mentă este tăiată și trecută printr-un proces de distilare pe bază de apă. Uleiul se găsește în mare parte la baza frunzelor. Sunt două varietăți de mentă de grădină care sunt cultivate în general pentru producția comercială a uleiului de mentă: prima este numită Black Mitcham, care este de o calitate mai înaltă dar care este mai sensibilă la ciuperci. A doua varietate este numită `Menta lui Todd`, care este mai rezistentă. Majoritatea producției mondiale de mentă constă din această varietate a plantei.

Recoltarea începe de obicei în momentul în care menta de grădină începe să înflorească. Aceasta se face cel mai bine în vreme uscată, însorită, după ce roua dimineții s-a evaporat. Secerătoarele convenționale sunt de obicei utilizate pentru a tăia plantele, deoarece acestea taie plantele fără a rupe sau distruge frunzele. Păstrarea intactă a frunzelor este importantă deoarece acolo se află cea mai mare parte de ulei de mentă.

După ce recolta este tăiată, aceasta este distilată cu aburi în rezervoare din inox, iar vaporii sunt răciți și separați în apă și ulei de mentă de grădină. Ingredientul chimic principal din uleiul de mentă de grădină este mentolul, dar acesta conține și alte ingrediente chimice, inclusiv mentonul. Calitatea uleiului de mentă este direct atribuibilă proporțiilor corespunzătoare de mentol și menton.

Este curios faptul că, nu cea mai mare concentrație de mentol determină care ulei de mentă este cel mai cumpărat. Uleiul japonez de mentă de grădină conține aproximativ 85% de mentol, însă uleiul englezesc de mentă cu un procentaj de mentol de 60-70 este considerat cel mai bun din lume. Prin comparație, uleiul american de mentă, care domină piața, conține doar 50% mentol.

În timpul procesului de distilare, uleiul de mentă poate fi păstrat timp de multe luni, într-un mediu ferit de căldură și de soare. Faptul că se păstrează în mod natural atât de bine este probabil motivul pentru care menta a fost descoperită în cavourile egiptene, oarecum încă intactă.

Menta în bucătărie

Menta de grădină este în meniu de secole. A fost utilizată pentru a da gust sosurilor, supelor, cărnilor și mâncărurilor. Deși este mai cunoscută pentru utilizarea ei în dulciuri și deserturi, menta de grădină este utilizată și în condimentarea salatelor și a altor mâncăruri.

Menta în dulciuri

De la sfârșitul secolului al 17-lea până acum, dulciurile cu mentă au fost și sunt destul de populare. Acea senzație răcoroasă pe care o oferă este fără îndoială motivul principal pentru creșterea sa în popularitate ca ingredient în dulciuri și în pasta de dinți. Pentru început, mentosanele Altoids cu gust de mentă, au fost dezvoltate în 1780 pentru a calma indigestia. Așa dulciurile cu mentă au devenit foarte populare în Europa de la începutul la mijlocul anilor 1800. Bilele cu brandy și cu aromă de mentă și scorțișoară erau foarte populare în anii 1850!

În Statele Unite ale Americii, compania de gumă de mestecat, Wrigley`s, a introdus prima gumă de mestecat cu gust de mentă, în 1893. Apoi firma Life Savers a creat primul său desert cu gust de mentă numit Pep-O-Mint, în 1912. Curând după aceea, producătorul dozatoarelor Pez, care este originar din Austria, a lansat propriul său Pez cu aromă de mentă, în 1927. Astăzi, menta este utilizată la scară largă în multe varietăți de dulciuri; de la dulciuri tari, împachetate sperat, la ciocolată cu gust de mentă și bomboane bastonaș.

Bomboane bastonaș cu gust de mentă

Prima utilizare cunoscută a bastonașelor cu gust de mentă, a apărut în Statele Unite în 1847. I se datorează imigrantului german, August Imgard, care și-a decorat bradul de Crăciun cu bomboane bastonaș, printre alte ornamente. După aceea, bastonașele au devenit un ornament obișnuit, ceea ce a dus la utilizarea lor pe scară largă. Până în 1950, aceste bastonașe cu dungi roșii și albe arătau diferit față de cum le cunoaștem acum, deoarece producătorii de dulciuri au început să le producă în fabrici și nu făcute de mână ca în magazinele locale de dulciuri.

Menta de grădină în deserturi

Datorită faptului că bomboanele bastonaș își au originea în decoratul brazilor de Crăciun, deserturile cu mentă au început cu o aromă sezonieră. Câteva din cele mai faimoase deserturi cu mentă includ negresele cu mentă, milkshake-urile, cafelele mocha, prăjiturile cu brânză, trufele și biscuiții cu mentă.

Ceaiul de mentă

Nu numai că menta e populară ca aromă pentru dulciuri, ci și ca aromă pentru ceai (10). Pe lângă faptul că are efectul său caracteristic răcoritor care provine de la frunzele cu mentol, beneficiile medicinale și lipsa de cofeină a mentei de grădină îi motivează pe mulți să utilizeze ceai de mentă (3). . Datorită efectului său răcoritor, menta de grădină a fost utilizată în trecut pentru a revigora mintea și pentru a ajuta la prevenirea somnolenței din timpul zilei (6).

Uzul medicinal istoric al mentei

La fel ca lavanda și alte plante, menta de grădină a fost bine primită datorită utilizărilor sale medicinale. Menta de grădină a fost menționată în secolul al 13-lea în farmacopeile islandeze: publicații oficiale cu liste de medicamente și efectele lor și cu instrucțiuni pentru utilizările lor. Iată câteva din presupusele beneficii medicinale ale utilizărilor înregistrate ale mentei de-a lungul timpului:

1. Menta de grădină pentru ușurarea indigestiei

De-a lungul timpului, una din cele mai cunoscute utilizări ale mentei de grădină a fost de a ameliora afecțiunile stomacului (1, 2). Egiptenii antici au utilizat menta ca tratament pentru indigestie. Frunze de mentă uscate care datau din 1000 î.Hr. au fost găsite în piramidele egiptene! Însă, această convingere istorică nu s-a sfârșit în Egiptul antic. Din momentul în care bomboanele Altoids au apărut pe piață în 1780, menta a fost larg acceptată ca tratament pentru indigestie, gaze și balonare și se crede că liniștește tractul digestiv. O revizuire a nouă studii în care 926 oameni cu colon iritabil au fost tratați cu ulei de mentă, a afirmat faptul că tratamentul cu mentă le-a ușurat semnificativ simptomele. Pe lângă asta, grecii antici au crezut că menta putea trata sughițurile, iar romanii o utilizau ca și calmant pentru stomac.

2. Ulei de mentă pentru ameliorarea durerii

Primul raport publicat care a documentat legătura dintre menta de grădină și ameliorarea durerilor de cap, a apărut în 1879. Un studiu german mai recent a fost efectuat la sfârșitul anilor nouăzeci (5). În studiul „double-blind ” cercetătorii au afirmat că o soluție de etanol care avea 10 procente de ulei de mentă,, a avut un efect similar pentru ușurarea durerilor de cap ca 1000 mg de acetaminofen (4). Armata din Grecia antică a interzis consumul mentei pentru că se credea că este un afrodisiac care ar împiedica abilitatea soldaților de a lupta în bătăliile iminente.

3. Utilizarea mentei pentru a reduce crampele menstruale

În secolul al 18-lea, menta a început să fie acceptată ca remediu tradițional pentru dereglările menstruale. Acest lucru s-a întâmplat datorită convingerii că menta relaxează mușchii, ceea ce a dus la utilizarea sa pentru reducerea crampelor menstruale (7).

4. Utilizarea mentei pentru reîmprospătarea respirației

E simplu. Menta reîmprospătează respirația. Cine nu a mestecat o gumă cu gust de mentă după ce a mâncat mâncare cu usturoi sau a utilizat o pastă de dinți sau o apă de gură cu gust de mentă pentru a-și reîmprospăta respirația?
Menta a este utilizată pentru igiena orală de aproape două mii de ani. S-a găsit recent în subsolul unui muzeu din Viena, ceea ce se crede a fi cea mai veche rețetă de pastă de dinți din lume. Artefactul din secolul al 4-lea utiliza mentă, sare grunjoasă, floare uscată de iris și boabe de piper zdrobite și amestecate cu salivă pentru a forma o pastă care putea fi frecată pe dinți. Se pare că romanii au fost pe drumul cel bun introducând menta în rețeta lor originală, deoarece Colgate a lansat în 1873, prima sa pastă de dinți cu un miros proaspăt într-un borcan. Probabil că este mai bine să ne rezumăm la pasta de dinți modernă cu mentă pentru a ne menține dinții noștri de un alb strălucitor (8, 9)!

5. Uzul cosmetic al mentei

Uzul cosmetic al ierburilor, uleiurilor parfumate și al alifiilor datează din antichitate. Egiptenii antici utilizau uleiuri și creme pentru a-și catifela pielea și pentru a masca mirosurile neplăcute ale corpului. Menta de grădină și multe alte ierburi și plante erau utilizate pentru a furniza ingredientele de bază pentru majoritatea parfumurilor din ritualurile religioase.

Utilizările uleiului Peppermint în cadrul Young Living

Peppermint (menta de grădină) este un ulei îndrăgit la Young Living din multe motive. Uleiul de mentă de grădină poate fi difuzat pentru a crea o atmosferă stimulentă, vizată pe sarcinile cotidiene. De asemenea, îl poți aplica local pentru a crea o senzație răcoritoare, care poate fi foarte relaxantă după o activitate fizică intensă. Poate fi utilizat pentru a masca mirosuri sau gusturi neplăcute, pentru parfumare, pentru a oferi prospețime pielii, pentru a menține pielea în stare bună și pentru a produce o senzație de revigorare pentru piele și păr. Uleiul Peppermint+ de la Young Living poate fi de asemenea adăugat în mâncare și în băuturi pentru o aromă mentolată, revigorantă. Recomandăm folosirea uleiului esențial Peppermint în mod aromatic sau local ori de câte ori dorești să adaugi o varietate plăcută rutinei tale!

Puterea mentei de grădină

În timp ce încă ne dăm seama de toate efectele pe care le poate avea menta asupra organismului uman, un lucru e sigur: e destul de extraordinară. Ca aromă pentru mâncare, dulciuri, pastă de dinți și multe altele, menta de grădină este aici să stea!

Istoria lui
Frankincense

Istoria lui
Lavender Oil

Istoria lui
Tea Tree Oil